”OKTOBERFEST” PRIMA EDIȚIE LA BISTRIȚA!

După orașele mari din România, precum Bucureşti, Braşov și Timişoara, de anul acesta Oktoberfest ajunge şi la Bistriţa, în organizarea Centrului Cultural Municipial ”George Coșbuc”.

Râuri de bere bună, cârnați bavarezi suculenți, muzică și atmosferă de petrecere, jocuri și concursuri cu premii la prima ediție a sărbătorii. Nici nu e nevoie să spunem mai mult ca să te convingem că ”Oktoberfestul” este cel mai mare și mai tare festival al berii din Europa. Petrecerea va începe pe 3 Octombrie și va ține până în data de 5.

Primul Oktoberfest a avut loc în 1810, iar festivalul berii se desfășoară de atunci în zona Theresienwiese de lângă centrul orașului Munchen. Încă de atunci era faimos pentru berea bună, cârnații fierbinți (würst) și covrigii calzi (prezel). Anul trecut au fost vanduți 7,5 milioane de litri de bere, consumați de cei 6,9 milioane de vizitatori. Cei mai mulți dintre cei care vin să se distreze aici sunt tot nemții care apreciază berea tradițională, în ciuda prețurilor destul de piperate. Nemtilor nu pare să le pese de acest impediment al prețului și iau cu asalt corturile berarilor care își prezintă băuturile la paradă, în primul week-end de festival, în butoaie mari tradiționale, duse în căruțe trase de cai.

Această manifestare, nu este sărbătorită doar în München. Hanovra se laudă cu cel mai mare Oktoberfest din nordul Germaniei, iar în oraşe precum Stuttgart, Bad Hersfeld, Eisleben sau Hildburghausen se organizează festivaluri de toamnă similare. Festivalul bavarez şi-a extins popularitatea şi pe alte continente. Există astfel la ora actuală festivaluri cu acelaşi nume în SUA, Canada, Brazilia, China, Australia, Thailanda, etc. Parada costumelor populare a devenit o tradiţie a Oktoberfest abia din anul 1950, dar în decursul anilor, această paradă a devenit una dintre cele mai mari din lume, la aceasta participând inclusiv formaţii de muzică populară, reprezentanţii berăriilor, ai fabricilor de bere, dar şi asociaţii de vânători.

Această sărbătoare atrage nu numai prin râurile de bere, fripturile sau numeroasele sortimente de dulciuri care se servesc, ci şi prin jocurile şi concursurile care au loc, Oktoberfest fiind un prilej excelent de socializare şi bună dispoziţie

Festivalul este deschis, prin tradiţie, de primarul oraşului care organizează Oktoberfest. Startul este dat, potrivit tradiţiei germane, atunci când edilul dă cep primului butoi cu bere.