1 si 2 Mai

Având în vedere faptul că se apropie mini-vacanţa care include zilele de 1 şi 2 mai, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a făcut o serie de precizări cu privire la programul şi amenajările pe care primăria le oferă pentru petrecerea timpului liber.
Astfel, bistriţenii vor trebui să mai ocolească deocamdată pădurea Schullerwald unde se desfăşoară, în prezent, lucrări de modernizare şi reabilitare. Perimetrul este împrejmuit şi păzit, astfel că, pentru a-şi pregăti singuri la grătar mici şi alte preparate, bistriţenii vor avea la dispoziţie o suprafaţă special amenajată în cadrul ştrandului Codrişor, respectiv la baza de agrement MHC.
Primarul a adăugat, însă, că în perioada 1 – 4 mai, firme specializate vor pregăti acest gen de preparate pe aleea principală din interiorul stadionului „Jean Pădureanu”, iar în parcarea din exteriorul bazei sportive va fi amenajată o terasă.
„Având în vedere lucrările care se desfăşoară în pădurea Schullerwald şi care se vor încheia abia la sfârşitul lunii iulie, nu am găsit o altă locaţie care să ofere condiţii propice şi totodată să nu deranjeze”, a precizat primarul Ovidiu Teodor Creţu.
 
Reamintim programul pe care Primăria municipiului Bistriţa l-a pregătit pentru zilele de 1 şi 2 mai:
 
JOI, 1 mai 2014 – Parcul Municipal:
 
Orele 11.00 – 14.00
Fanfara Baptistă „Golgota”, condusă de dirijorul Cornel Moldovan
 
Orele 14.00 – 17.00
Fanfara Rodna, condusă de dirijorul Iosif Fodor
 
VINERI, 2 mai 2014:
 
Orele 12.00-16.00 – Parcul Municipal
Jocuri şi concursuri
 
Orele 18.00 – scena amplasată în zona pietonală „Liviu Rebreanu”
Spectacol: Corina, Prefix 990, DJ Michael Star, Reborn.