ALEXANDRU CĂPITAN ȘI GRUPUL FOLCLORIC ”FLORI DUMITRENE” AU DESCHIS FESTIVALUL DE DATINI ȘI TRADIȚII POPULARE ”RĂDĂCINILE ETERNITĂȚII”

Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” organizează şi anul acesta, pe pietonalul ”Liviu Rebreanu”, Festivalul de Datini şi Tradiţii Populare ”Rădăcinile Eternităţii”. Seria concertelor şi spectacolelor specifice sărbătorilor de iarnă a început sâmbătă, 6 Decembrie, când au urcat pe scenă, cunoscutul artist bistrițean, Alexandru Căpitan și grupul folcloric ”Flori Dumitrene” din localitatea Dumitra. Bistrițenii s-au putut bucura de vremea bună, frigul înmuindu-se în prima parte a zilei, și de frumoasele colinde, precum "Trei pastori", "O ce veste minunată" și altele, interpretate cu dăruire de artiști.

Astăzi, tot de la ora 17:00 bistrițenii, iubitori de datini şi tradiţii populare, sunt așteptați la scena de pe pietonalul ”Liviu Rebreanu” - lângă bradul împodobit - pentru a urmării grupul de colindători ”Datina” din localitatea Mărișelu și grupul de colindători din Șieuț, care aduc frumoasele tradiții romanești pentru publicul bistrițean.