COMUNITATEA ORAȘULUI NATAL BITRIȚA-NOSEN ÎȘI PLÂNGE PURTĂTORUL DE CUVÂNT

Kurt Egon Franchy s-a născut la 5 mai 1935, primul dintre cei patru copii ai lui Wilhelmine, născută Benischek și Viktor Franchy. Primii zece ani din viață au fost un timp fericit cu părinții și bunicii  la București, Bistrița și Oradea. Al doilea război mondial și evacuarea ulterioară a sașilor din nordul Transilvaniei în toamna anului 1944 urmau să schimbe viața acestui băiat luminos pentru totdeauna. În timp ce era în refugiat, tânărul de aproape zece ani a trebuit să-și asume responsabilitatea pentru aprovizionarea cu alimente. Acest sentiment de responsabilitate pentru familia sa și mai târziu pentru comunitate a avut darul să-i modeleze întreaga viață. Sfârșitul războiului i-a surprins pe bunicii materni, pe mama sa gravidă și pe cei doi frați din zona de ocupație sovietică. Repatrierea ordonată în Transilvania trebuia să se desfășoare într-o manieră aventuroasă, uneori amenințătoare pentru viață. Tatăl a fost luat prizonier de americani în 1945 și a fost astfel separat de familie de ani de zile. Abia în 1956 familia a putut fi reunită. Între timp, Kurt Egon devenise adult.

Pentru a ușura situația familiară, care avea acum patru copii, Kurt Egon a fost dus să locuiască la București în 1945, la sora mamei sale, al cărei soț fusese deportat în Uniunea Sovietică pentru muncă forțată. Acolo s-a maturizat într-un tânăr, apoi  un adult matur. Această separare de mama și frații săi a fost o povară pe tot parcursul vieții pentru el, chiar dacă a continuat să vină la Bistrița în timpul sărbătorilor. În același timp, și-a amintit de timpul petrecut în București cu dragoste pentru profesori și prieteni, care au rămas prietenii de-a lungul vieții.

A fost o perioadă de mari dificultăți economice, greutăți și sărăcie materială. Această nevoie palpabilă în viața de zi cu zi, preocuparea pentru pâinea de zi cu zi, ca să nu mai vorbim de haine elegante și moderne, au transformat copilul inițial fericit într-un tânăr serios care și-a văzut viitorul în credința creștină.

Ca student la teologie, a ajuns să o cunoască și să o iubească pe Renate Bell, fiica cea mare a pastorului Richard Bell din Codlea. O dragoste care ar trebui să dureze o viață. În calitate de vicar și pastor în nordul Transilvaniei, a văzut nevoile compatrioților care fuseseră obligați să se întoarcă după evadarea lor și a încercat să-i ajute pe mulți cu cuvinte și fapte. Cele două fiice ale sale, Ortrun și Agnes, s-au născut în Unirea, lângă Bistrița. Odată cu recolta din grădina parohială, mica familie din Unirea a avut grijă și de familia extinsă la Bistrița.

În 1965, Kurt Egon a fost ales pastor al Bistriței, unde a slujit până în 1978 în congregație, care devenea din ce în ce mai mică din cauza reunificării familiale care începuse, adică a emigrației în Germania. Cel mai recent ca ultim decan al Transilvaniei de Nord. Kurt Egon Franchy a adoptat adesea o poziție clară cu privire la controversata problemă a emigrației sașilor din nordul Transilvaniei și a pastorilor în general și a găsit întotdeauna cuvintele potrivite pentru aceasta (nu în ultimul rând în articolul său „De ce ai plecat?” pagina 130 și următoarele din „ Wir Nösner 2020 ").

În 1978 a primit aprobarea de la Biserica Evanghelică din România și, în urma relocării sale, a reușit să lucreze ca pastor în așezarea transilvană din Drabenderhöhe până la pensionare. El și-a petrecut sfârșitul vieții, angajat întotdeauna pe scară largă în numeroase funcții onorifice, în Hillerscheid, în imediata vecinătate de Drabenderhöhe. Despre neobosita sa muncă onorifică ca președinte al comitetului de ajutor, Asociația Adele Zay, în calitate de președinte al Fundației Mureșanu și Eisenburger existărelatări în altă parte.

Kurt Egon are o importanță deosebită în calitate de purtător de cuvânt al comunităților locale din Bistrița și din Transilvania de Nord. Numeroase întâlniri ale bistrițenilor la Dinkelsbühl și Wels au avut loc sub conducerea sa, precum și organizarea expedierii de bunuri de ajutor pentru compatrioții din Transilvania.

În calitate de președinte al societății succesoare a presbiteriului evanghelic Bistrița, în refugiu din 1944, și-a văzut sarcina ca salvgardarea permanentă a bunurilor bisericești luate împreună cu refugiații (registre de botez și moarte, protocoale ale presbiteriului Bistrița, colecție de programe școlare , Vasa Sacra și covoare anatoliene).

Dr. Carl Molitoris, pastor și decan general în exercițiu în 1944, sub a cărui direcție aceste bunuri bisericești au fost aduse mai întâi în Austria și mai târziu în Germania, Kurt Egon Franchy a jurat să păstreze acest bun cultural valoros. Sub președinția sa, societatea succesorală a făcut tot ce este posibil în această problemă dificilă pentru a asigura acest lucru în interesul salvatorului bunurilor culturale din diferite locații sub supraveghere profesională. După negocieri dure cu Biserica Evanghelică din Sibiu, Kurt Franchy a reușit în 2016 să încheie un contract de împrumut pentru 75 de ani cu Muzeul Național German din Nürnberg pentru proprietatea bisericii Bistrița depusă acolo.

Kurt Egon Franchy a murit la 7 iulie 2021 la vârsta de 86 de ani. În viața sa a lucrat mult și cu succes pentru compatrioții săi. Ceea ce l-a deosebit în mod special a fost voința și impulsul de a servi comunitatea noastră, de a o armoniza și de a o ține împreună. Din înțelegerea profundă a etapelor clare necesare în vremuri tulburi, el și colegii săi de campanie au adus contribuții decisive pentru bunăstarea diversei noastre comunități transilvănene-saxone. Îl vom aminti întotdeauna cu recunoștință și dragoste. Condoleanțele noastre se adresează în special membrilor familiei îndurerate.

 

Horst Göbbel Hans                                                               Georg Franchy

Președinte al asociației succesoare                             Președinte al HOG Bistritz-Nösen e.V.

 

Kurt Egon Franchy wurde am 5. Mai 1935 als erstes von vier Kindern von Wilhelmine, geb. Benischek und Viktor Franchy geboren. Die ersten zehn Lebensjahre waren eine glückliche Zeit mit den Eltern und Großeltern in Bukarest, Bistritz und Großwardein.  Der Zweite Weltkrieg und die draus erfolgte Evakuierung der Nordsiebenbürger Sachsen im Herbst 1944 sollte das Leben dieses aufgeweckten Jungen nachhaltig verändern. Schon auf der Flucht musste der knapp Zehnjährige zur Beschaffung von Lebensmitteln Verantwortung übernehmen. Dieses Verantwortungsgefühl für seine Familie und später für die Allgemeinheit sollte sein ganzes Leben prägen. Das Kriegsende überraschte seine Großeltern mütterlicherseits, seine hochschwangere Mutter und seine zwei Geschwister im sowjetischen Besatzungsgebiet. Die angeordnete Rückführung nach Siebenbürgen sollte auf abenteuerliche, zum Teil lebensbedrohende Weise geschehen. Der Vater geriet 1945 in amerikanische Gefangenschaft und wurde somit von seiner Familie auf Jahre getrennt. Erst 1956 konnte die Familie wieder vereint werden. In der Zwischenzeit war Kurt Egon erwachsen.

Um die Familie mit den inzwischen vier Kindern zu entlasten, wurde Kurt Egon 1945 von der Schwester der Mutter, deren Mann in die Sowjetunion zur Zwangsarbeit deportiert war, zu ihr nach Bukarest genommen. Dort reifte er zum Jugendlichen, ja zum reifen Mann heran. Lebenslang hat ihn diese Trennung von der Mutter und den Geschwistern, obwohl er in den Ferien immer wieder auch nach Bistritz kam, schwer belastet. Zugleich erinnerte er sich an seine Bukarester Zeit mit Liebe an Lehrerinnen und Lehrer sowie Freunde und Freundinnen gerne zurück, ja es blieben lebenslange Freundschaften.

Es war eine Zeit großer wirtschaftlicher Entbehrungen, der Bedrängnis und der materiellen Armut. Diese im Alltag greifbare Not, die Sorge um das tägliche Brot, von schicker, moderner Kleidung ganz zu schweigen, machten aus dem ursprünglich fröhlichen Kind einen ernsthaften Jugendlichen, der seine Zukunft im christlichen Glauben sah.

Als Theologiestudent lernte er Renate Bell, die älteste Tochter des Zeidner Stadtpfarrers Richard Bell kennen und lieben. Eine Liebe, die lebenslang währen sollte. Als Vikar und Pfarrer in Nordsiebenbürgen sah er die Nöte der zwangsweise nach der Flucht zurückgekehrten Landsleute und versuchte vielen mit Wort und Tat zu helfen. In Wallendorf bei Bistritz wurden seine zwei Töchter Ortrun und Agnes geboren. Mit der Ernte aus dem Pfarrgarten sorgte die kleine Wallendorfer Familie auch für die Bistritzer Großfamilie.

1965 wurde Kurt Egon zum Stadtpfarrer von Bistritz gewählt, wo er bis 1978 seinen Dienst an der durch die begonnene Familienzusammenführung, d.h. durch Auswanderungen nach Deutschland, immer kleiner werdende Gemeinde versah. Zuletzt auch als letzter Dechant von Nordsiebenbürgen. Zu dem umstrittenen Thema Auswanderung der Sachsen aus Nordsiebenbürgen sowie von Pfarrern überhaupt hat Kurt Egon Franchy oft klare Stellung bezogen und immer die richtigen Worte dafür gefunden (nicht zuletzt auch in seinem Beitrag „Warum seid ihr gegangen“ Seite 130 ff in „Wir Nösner 2020“).

1978 bekam er die Freigabe der Evangelischen Landeskirche aus Rumänien und konnte nach seiner Aussiedlung seiner Berufung folgend, als Pfarrer in der siebenbürgischen Siedlung in Drabenderhöhe bis zu seiner Pensionierung tätig sein. Sein Lebensende verbrachter er, stets durch zahlreiche Ehrenämter umfassend beschäftigt, in Hillerscheid in der unmittelbaren Nähe von Drabenderhöhe. Über seine unermüdliche Ehrentätigkeit als Vorsitzender des Hilfskomitees, des Adele Zay Vereins, als Vorsitzender der Mureșanu- und Eisenburgerstiftung wird an anderer Stelle berichtet.

Eine besondere Bedeutung kommt Kurt Egon als Sprecher der Bistritzer und Nordsiebenbürgischen Ortsgemeinschaft zu. Zahlreiche Treffen der Bistritzer in Dinkelsbühl und Wels erfolgten unter seiner Regie, ebenso die Organisation des Versands von Hilfsgütern für Landsleute in Siebenbürgen.

Als Vorsitzender der Nachfolgegesellschaft des 1944 geflüchteten Bistritzer evangelischen Presbyteriums sah er seine Aufgabe in der dauerhaften Sicherung des mit auf die Flucht genommenen Kirchenguts (Tauf- und Sterbematrikeln, Protokolle des Bistritzer Presbyteriums, Sammlung der Schulprogramme, VasaSacra und anatolische Teppiche).

Dr. Carl Molitoris, der 1944 amtierende Stadtpfarrer und Generaldechant, unter dessen Regie diese Kirchengüter zunächst nach Österreich und später nach Deutschland verbracht wurden, hat Kurt Egon Franchy auf die Bewahrung dieses wertvollen Kulturgutes eingeschworen. Unter seinem Vorsitz hat die Nachfolgegesellschaft in dieser schwierigen Materie alles getan, um im Sinne der Retter des Kulturguts dies an verschiedenen Orten unter fachlicher Aufsicht zu sichern. Kurt Franchy ist es nach zähen Verhandlungen zusammen mit der Evangelischen Landeskirche aus Hermannstadt 2016 gelungen, einen Leihvertrag für 75 Jahre mit dem Germanischen Nationalmuseum Nürnberg für das dort deponierte Bistritzer Kirchengut abzuschließen.

Kurt Egon Franchy starb am 07.07.2021 im Alter von 86 Jahren. Er hat sich in seinem Leben viel und erfolgreich für seine Landsleute eingesetzt. Was ihn besonders auszeichnete, war der Wille und die Tatkraft, unserer Gemeinschaft zu dienen, sie zusammenzuführen und zusammenzuhalten. Aus seinem tiefen Verständnis von notwendigen klaren Schritten in bewegten Zeiten hat er mit seinen Mitstreitern entscheidendes für das Wohl unserer vielfältigen siebenbürgisch-sächsischen Gemeinschaft geleistet. Wir werden ihm stets mit Dankbarkeit und Liebe gedenken. Unser Mitgefühl gilt in besonderem Maße den trauernden Familienangehörigen.

 

Horst Göbbel                                                                           Hans Georg Franchy

Vorsitzender der Nachfolgegesellschaft                   Vorsitzender der HOG Bistritz-Nösen e.V.