DE PE FACEBOOK CULESE...

Ne-am cunoscut în 1970, în biroul lui Vasile Rebreanu, Directorul Studioului de Radio Cluj, viitoarea Școală Ardeleană Radio Cluj, sub mîna acestui scriitor ce a pus în pagină, vocația culturala a radioului public clujean, aici într-o zonă sensibilă, tectonică, de identitate și istorie.
Era un bărbat chipeș și acum 51 de ani ! Ne-am apropiat repede, fiindcă tinerețea mea nu cunoștea rigorile subalterne, și nici nu mă gîndeam să fac frumos, ca să apărem împreună pe coperta Revistei " Cinema".
De-a lungul timpului, mi-a interpretat scheciuri, monoloage, a jucat în piesele mele, mi-a fost tovarăș de scenă, în zeci de spectacole festivaliere. Ne vedeam des și în sănătate, ce lucru important, pe care tinerețea, viața rostogolită nu o respectă, așa cum se cuvine...
Avem împreună lucruri și întîmplări minunate, toate însoțite de zîmbet și de privitul ochi în ochi, fără să avem motive, vreunul, să ne ferim privirea.
Desigur, cu prilejul de 85, vor curge gîrlă superlativele, munți de inimioare se vor prăbuși peste el, răsfățatul destinului, confetti și pisicuțe cu fundă care îi transmit" cele mai, celui mai !". Nu voi face așa ceva: cred că s-ar uita pieziș și mustrător la mine.
Două lucruri doar: cine își imaginează că Florin intra în scenă fără griji, se înșeală, fiindcă omul acesta cu zeci de ani de scenă în spate, înainte de a intra, era un ghem de nervi, un arc încordat, trăind cele 10 secunde ale emoției numărate, cu o intensitate deosebită. Acesta este Artistul autentic, nu fantoșele publicitare, mediocritatea ce au ocupat cabinele actorilor și au năpădit viața noastră.
A doua chestie, cu care pun capăt gîndurilor scoase la lumină: prin 1980, locuiam cu Mama, în Piața Mihai Viteazu, după moartea tînără, la 61 de ani , a Tatălui meu. Era o sîmbătă de mai, și Florin a venit să mai parcurgem o dată, niște texte pentru televiziune. Și-a parcat mașina în curtea interioară și a urcat la etajul al III-lea. Măicuța mea, o femeie mică, ce putea încăpea în palma lui, l-a primit cu lumina bucuriei în ochi, simplu și cinstit. Florin a pupat-o, a mîngîiat- o pe păr, știind el ce știa și ce simțea. O vecină, din blocul vecin, lipit de al nostru, atîrna la geamul bucătăriei, cu pieptul pînă la etajul de jos, fumîndu-și cenușiul. L-a bunghit pe Florin și, fără ca noi să știm ce se petrece, stupul a prins viață.
Cînd am coborît, alte cinci erau în geam, rîzînd nefiresc, fluturîndu-și mînuțele gingașe ( sanchi!) discret , de parcă de la ele a coborît ! Alte vreo patru își plimbau cîinii pe lîngă mașină, săracii neștiind ce e cu plusul ăla de plimbare ! Și ei au simțit că se întîmplă ceva deosebit, fiindcă niciunul nu a ridicat piciorul la roată.
Anna, Florine, aveți grijă de voi, și să nu vă pună gaia să faceți focul la prînz, pentru noapte, acolo la cabana din marginea Raiului...povestiți-vă, viitorul.
CORNEL UDREA