MARIA BLAGA ȘI-A LANSAT AL DOILEA VOLUM ”INTERLUDIU”, EDITURA ”SOLON”, LA SOCIETATEA ”CONEXIUNI” DE LA PALATUL CULTURII BISTRIȚA

„Poezia este libertatea noastră cerească, cosmică, divină!”
Cunoscută mai mult ca apreciată solistă de muzică populară, solistă ani de zile a Ansamblului focloric „Cununa de pe Someş” de la Palatul Culturii din Bistriţa, Maria Blaga, originară din Valea Bârgaielor, a venit marţi, 3 iulie, în faţa publicului cititor bistriţean, după ce anul trecut îşi lansase volumul de versuri de debut, tot la Editura Solon din Bistriţa, condusă cu profesionalism de jurist Radu Dorin Barna, „Nimic fără Dumnezeu”, conţinând poezii religioase, cu a doua carte de poezii, sugestiv intitulată „Interludiu”, adică un interval între două acte muzicale, poetice, între două vieţi trăite simultan, una reală şi alta imaginară, una trupească, materială şi alta spiritual-artistică, sufletească, divină, între un metabolism normal şi unul artistic, paranormal.
La sărbătoarea domniei sale a ţinut să fie prezentă multă lume şi posturile naţionale TV „Orizont”, ce a înregistrat evenimentul literar desfăşurat în eleganta sală de conferinţe – lansări de carte a Palatului Culturii din Bistriţa, în cadrul Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” şi Hora TV, din partea căreia au participat Alina Ploaie şi Marcel Avram.
Cu acest prilej, s-au făcut înregistrări TV, câţiva colegi de cântec, în frumoase şi autentice costume tradiţionale, populare, dintre care le-am recunoscut pe apreciatele soliste Sofia Boca şi Emilia Popdeac, au ţinut să fie prezenţi, în primele rânduri ale manifestării culturale, dând o pată de culoare evenimentului.
Amfitrionul întâlnirii a fost scriitorul şi directorul Palatului Culturii, prof. dr. Dorel Cosma, ce a subliniat saltul literar calitativ al autoarei Maria Blaga, de la prima la a doua carte, arătând cele 10 secţiuni ale volumului şi remarcând, în special poemele pentru copii.
Tot despre calităţile artistice, literare, de talent şi sensibilitate ale autoarei au opinat scriitorii Zorin Diaconescu – preşedintele în exerciţiu al „Conexiunilor”, Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian şi Al. C. Miloş, realizatoarea Hora TV – Alina Poaie, precum şi lectorul acestei cărţi, Claudia Groza, profesor la Colegiul Naţional „A. Mureşanu” din Bistriţa, precum şi preacucernicul scriitor şi profesor, părintele PC Nicolae Feier.
Cartea are un Cuvânt înainte al editorului, Radu Barna, directorul Editurii Solon din Bistriţa şi cuprinde 10 secţiuni, Maria Blaga dovedind cititorilor săi valenţe literare şi artistice, redescoperite de ea în „drumul dintre fereastră şi vitraliu bisericesc” (Elena M. Cîmpan) şi „renaşterea ca o Pasăre Phoenix din propria-i cenuşă” (Al. C. Miloş) sau „trecerea de la omidă la fluture şi zbor spre desăvârşire spirituală, divină şi duhovnicească” (prof. părinte PC Nicolae Feier), dovedind „potenţe literar-artistice ce acum ies la iveală, dincolo de creaţiile religioase ale primului volum” (Menuţ Maximinian), deci, cum spuneam, cartea despre care facem vorbire cuprinde creaţii literare, având încă temperatura şi emoţiile creaţiei interioare a poetei-autoare – Maria Blaga, grupate de ea în ciclurile: „Din pragul casei părinteşti („Copii plecaţi în lume”), „Scrisoarea unei mame”, „Şi eu am copilaşi ca tine”, „De ziua fetei mele”, Raluca, „Renasc ca Pasărea Phoenix”, „Rugăminte”, „Dedicaţie gemenilor”, „Dedicaţie pentru Patrik”, în care Maria Blaga este, pe rând, mamă iubitoare, soţie iubitoare şi bunică iubitoare!. Apoi, ciclul de „Romanţe”, „Pricesne”, „Meditaţii”, „Despre prietenie”, „Dedicaţii”, „Poezii pentru copii”, „Pamflet”, „Fabule” („Două gâşte îndopate”), „Satiră”, „Parodie”, „Epigrame”, „Aforisme”. Cartea se încheie cu „Proverbe”.
Per total, dacă mai cităm câteva titluri moralizatoare ale poemelor din acest volum, edificatoare: „Acceptă Crucea ta”, „Trufia dragostei”, „Te îndreaptă până se mai poate”, „La noi”, „N-am odihnă-n casa mea”, „Cu găina la doctor”, volumul „Interludiu” propune un sumar cultural divers, tematic şi alternativ pentru toate gusturile unui public cititor, dornic de lectură.
Să mai remarcăm ţinuta grafică a cărţii, deosebită, realizată cu mult gust artistic de Alina Feier.
Toată cartea este plină de iubire de Dumnezeu şi de oameni, de familie, de copiii plecaţi în lume, de nepoţii dragi, de familia creştină, de natură, de părinţi, de casa părintească şi de locurile natale, de adevăr, lumină şi înţelepciune şi dreptate divină! Sunt criticate şi inechităţile sociale din lume şi din ţară, în versuri, cu rimă şi stil tradiţional. Maria Blaga este o luptătoare şi cu condeiul în încercările vieţii!
În finalul evenimentului literar, Maria Blaga a mulţumit celor prezenţi, directorului Palatului Culturii, prof. dr. Dorel Cosma, editorului, vorbitorilor, familiei sale, copiilor, nepoţilor, colegilor de cântec, posturilor Orizont TV şi Hora TV, sponsorilor cărţii şi tuturor celor prezenţi, domnia sa oferind exemplare din carte şi participând la o sesiune de autografe şi la un inedit moment de socializare la un pahar de şampanie aniversară, unde i s-a cântat „La mulţi ani!”
Cartea de poeme „Interludiu” şi-a luat zborul ca o Pasăre Phoenix în lumea artelor şi a poeziei! Un senin, sacru, divin, căci „La început a fost Cuvântul!”

ALEXANDRU CRISTIAN MILOȘ