„Îmi sunt dragi oamenii locului, dealurile telcene, munții Țibleșului și ai Rodnei, doi străjeri dinspre care vântul șuieră ca o simfonie peste Telciu”. Am fost impresionată că japonezii, cu ani în urmă, m-au premiat pentru „promovarea  ruralului”, dar și a țării mele prin Rebotezul României din care redau, acum, două poeme ( Rebotezul României într-un nr. viitor):

    

 

LA POALE DE ȚIBLEȘ

 

Drum de piatră și nisip

Ce-atâtea care te-au netezit

Îți porți dus-întorsul printre dealuri

Pe Fiad, lângă apa șerpuind în vaduri.

 

Și-n încheietura vreunui cot

Se văd mușcate în pridvor

Îmbrăcând bârne înnegrite

A unor case demult zidite,

 

Iar la ferestre cu rama-n cruce

Joacă lumini pe înserat

De la lămpi cu naftă, aprinse;

Lucrul încă nu s-a terminat:

 

Se prinde caierul în laiță

Și lâna-și lasă firul tors

Ori teara, pănura își țese;

Fiezenii ducându-și truda cu un rost.

 

Drumule, apoi, faci popas lâng-un borcut

Să-ți revii de-atâta străbătut,

Să-ți iei putere de urcuș

Spre afine, la ȚIBLEȘ, sus.

 

Drum de piatră, drum de munte

De mii de ani văzut-ai multe,

Câți te-au călcat în dușmănie

I-ai acoperit adânc sub glie.

 

 

Și-ai rămas prieten statornic

Nu celor ce-au trecut vremelnic,

Doar dacilor cu nojițe la opinci

Care și-au pietruit rădăcinile aici!

 

 

IARBA  VERDE DE ACASĂ

 

Iarba verde de acasă

E smaraldul ce străluce

Din răvașul pus pe masă

Și gândul la ai tăi îl duce.

 

Oriunde în al tău umblet

Covor mai moale nu-i găsi;

E țesut din fir de suflet

Ce mereu ți-așteaptă pașii.

 

Ea e haina ce îmbracă

Străbunul tău pământ,

Ea e dorul ce te-ncearcă

Dacă ochii tăi departe sunt.

 

Rodica Fercana