SURPRIZE DE DRAGOBETE PENTRU BISTRIȚENI

Dragobetele aduce primăvara la Bistriţa. Spiritualitatea populară consemnează ziua de Dragobete în 24 februarie, ca zeu al tinereţii, al dragostei şi al bunei dispoziţii.

Astăzi, 24 februarie, pe pietonalul Liviu Rebreanu au loc pentru al şaptelea an consecutiv o serie de acţiuni dedicate sărbătorii dragostei la români, Dragobetele.

Evenimentul organizat pe pietonal de Primăria Bistriţa, va începe de la ora 14:30, și va cuprinde un program complex cu un târg de Mărţişor și program artistic cu dansuri populare organizate cu sprijinul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistrița.

Potrivit organizatorilor, evenimentul se adresează tinerilor și copiilor, pentru a cunoaşte mai bine tradițiile românești.

Tot de Dragobete, de la ora 17:00, la ”Casa cu lei”, Centrul Cultural Municipal organizează un microrecital susţinut la diferite instrumente populare de suflat de Ştefan Popescu din Tg. Jiu, afis dragobete casa cu leiacompaniat la orgă de Constantin Argint. De asemenea, va fi vernisată o expoziţie de instrumente populare şi va fi lansată cartea ”Din tulpina pomului cânt de dragul omului”, autori Ştefan Popescu şi Ciprian Popescu.