UN EXPERIMENT LITERAR INTERNAȚIONAL ÎN PLINĂ CAMPANIE ANTICORONAVIRUS

La inițiativa scriitorilor români din Montreal, Canada, în  30 martie 2020,  s-a desfășurat o inedită, sub raport tehnic, reuniune literară prin conexiune audio și video a Asociației Scriitorilor Români din America de Nord-ASRAN- condusă de Alex Cetățeanu, poetul oltean, care ne-a salutat vesel cu pălăria sa... texană. Această nouă asociație a înscris între membrii ei scriitori din diferite țări ale lumii, dar nu-mi imaginam că va veni atât de curând o zi, încă una de pandemie disperantă, când noi vom reuși să comunicăm în mod direct  la o reuniune literară a cenaclului ei. Așa se face că eu din Sibiu am dialogat cu poeți din Iași, Caracal, Timișoara, alături de scriitori care trăiesc în Carolina de Nord, Ohio  și în Colorado SUA, dar și cu un editor din Tel Aviv, Israel, și, bineînțeles, cu scriitorii localnici ai cenaclului montrealez, fiecare vorbind de la el de acasă. 

Interesantă rezolvare tehnică a aplicației ZOOM ! Însă nu desăvârșită, deocamdată, la acest prim experiment. Țin cont de faptul că tocmai poeta și pictorița Carmen Doreal, președinta Cenaclului “Destine Literare”, pregătită să modereze reuniunea, nu a reușit să se conecteze, ci a ascultat și a privit întreaga desfășurare,  dar nu a izbutit - adevărat ghinion!- să se și facă văzută de noi, cei care am realizat conectarea.

Totuși primul experiment video al Cenaclului “Destine Literare” a fost o izbândă prin deschiderea sa internațională, căci el a demonstrat în mod îmbucurător că  un dialog larg ca acesta este posibil.  La final,  semnatarul lui tehnic, inginerul și editorul Valentin Luca din Montreal, și-a propus unele îmbunătățiri, imperios necesare și  totdeauna posibile, desigur! Toți participanții au avut motiv să-i mulțumească lui Vali Luca pentru abilitatea sa inginerească, sperând că le va rămâne alături și la manifestările culturale din viitor.

În cenaclul moderat cu un aer cald, prietenesc, de Alex Cetățeanu,  s-au spus poezii, așa cum chiar dumnealui ne-a bucurat lecturând versurile Ceraselei Tofan, farmacistă care nu a reușit să părăsească locul ei pe frontul luptei cu coronavirusul. S-au citit poezii scrise tocmai în noaptea precedentă, sub presiunea produsă de lupta cu teribilul flagel, devenit o amenințare mondială. I-am ascultat pe poeții Carmen Stănescu din Montreal, pe Teodor Morar din Caracal  și pe Liviu Pendefunda, medicul academician din Iași care crease acele versuri așteptând la poarta spitalului unde neurologul funcționează în plină criză. Actorul Sergiu Cioiu, cunoscut în țară și ca interpret al unor șlagăre precum Cântecul Vântului, lansat  în 1967, este stabilit în Canada de multe decenii, fiind nelipsit la manifestările culturale ale românilor. Și de această dată, Domnia Sa ne-a impresionat, lecturând expresiv propriile versuri, adevărată revelație pentru noi toți. Când vă vom asculta și la Sibiu, Maestre  Sergiu Cioiu? Publicista Veronica Balaj de la Radio Timișoara ne-a salutat cu bine- cunoscutul ei entuziasm, mulțumită să felicite pe inițiatori.

  S-au prezentat volume și autori contemporani, sărbătorindu-se poeți montrealezi, precum George Filip la 80 de ani. A fost păstrat un moment de reculegere pentru Paul Goma și Al. Francisc, de curând plecați dintre noi. Dar mai ales s-a aniversat revista “Destine  Literare” de la Montreal, care tocmai ajunge la numărul jubiliar 50. Primul număr cred că apărea în 2007, dacă îmi amintesc bine, căci de la început public texte în ea, încântată să sporesc, cu tot ce-mi stă în putere, dialogul diasporei noastre de peste Atlantic cu țara. Revista montrealeză  are un nou redactor-șef, pe doamna Dana Opriță din Carolina de Nord, SUA. Dânsa tocmai s-a prezentat în această reuniune ca filolog cu  o creație poetică, din care a lecturat chiar poezia de debut de la 15 ani. Promisiunea, că dorește să completeze cu noi rubrici această publicație literară a românilor din Lumea Nouă, sperăm să se împlinească, drept care așteptăm cu interes viitorul număr al revistei, unul de o importanță jubiliară. Succes și drum lung, doamnă redactor-șef Dana Opriță.

 Mi-am amintit că în 29 iunie 2016, la Ambasada României din Ottawa, capitala Canadei, participasem ca unic oaspete sosit din țară, la aniversarea Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, care împlinea  15 ani, adică “trei lustri”, cum îi plăcea să spună fondatorului ei, Alex Cetățeanu.   Aceiași inimoși români ai actualului Cenaclu “Destine Literare”, între care mi-i amintesc pe Cristina Balaj Mihai, moderatoarea manifestării de atunci, poeții Alex Cetățeanu  Melania Rusu Caragioiu, dar și prozatoarea Corina Luca sau universitarul Antoine Soare, între timp decedat, ne-au încântat la Ottawa prin entuziasmul românesc autentic trăit atât de departe de țară. Ei fuseseră susținuți la reuniunea aniversară din vara lui 2016 de doamna ambasador, ES  Maria Ligor, o ființă sensibilă și modestă, care ne-a impresionat pe toți cei mai bine de 50 participanți la acel eveniment literar organizat impecabil.  

            De aceea mi-am dorit să nu lipsesc nici de la această reuniune, specială și ea din punct de vedere tehnic,  prima dintr-o serie ce va continua bilunar. Salut acest proiect ca admirabil și demn de urmat pretutindeni. Trebuie spus că eu am avut la Sibiu ajutorul inginerului Victor Tocariu, foarte bun cunoscător al domeniului conexiunilor video și numai astfel am izbândit conectarea. Pe viitor sperăm cu toții să biruim tehnic, pentru că acum de-abia, iată, s-a făcut primul pas de folosire a aplicației ZOOM la o reuniune de cenaclu literar.

    Invitată la cuvânt, am fost motivată să completez lista temelor programate de inițiatori cu un moment dedicat centenarului nașterii poetului Radu Stanca ( 5 martie 1920 Sebeș -26 decembrie 1962 Cluj) , sărbătoare așezată în calendarul literaturii române exact în luna martie. Deci, sunt mulțumită că am punctat perfect un eveniment  literar de valoare națională în compania unor scriitori români din lumea întreagă. Le-am lecturat, cât de expresiv a fost posibil, și poezia Doti, ca să subliniez  ideea frumuseții unei iubiri absolute pentru muza poetului, superba actriță Dorina Ghibu, devenită soția sa. De la Cleveland, capitala statului Ohio din SUA, ne-a salutat poetul Mircea Ștefan, amintindu-și de primele volume de versuri publicate în țară, când s-a bucurat de încurajarea și prețuirea criticului literar Ion Negoițescu. Prietenul nostru Mircea Ștefan a apreciat că recolta sa lirică în anotimpul american a fost  și este pe mai departe bogată ( între altele, un volum a fost îngrijit și prefațat de noi), drept care a ales să citească versuri din poeziile lui recente.  Directorul Cenaclului românesc “Mircea Eliade” din Denver, Colorado, Sebastian Doreanu, a dezvăluit proiectele de viitor apropiat ale asociației literare ce activează în comunitatea românească a orașului aflat la altitudinea de o milă de la Munții Stâncoși. Cea mai  extinsă evocare a reuniunii de cenaclu din 30 martie a.c. i-a fost consacrată de către Adrian Grauenfels din Israel pictorului Victor Brauner. Editorul l-a prezentat pe cel mai mare pictor avangardist din România, lecturând un fragment din noua carte intitulată Pe urmele lui Victor Braun și publicată de dânsul la Editura Saga  din Tel Aviv în 2020. Acest titlu mi-a amintit de recenzia Veronicăi Pavel Lerner, tocmai citită de mine în revista “Vatra veche” de la Tg. Mureș.   

            Țin să felicit pe toți participanții la această reuniune de cenaclu cu adevărat internațională, singulară în felul ei, mai ales că am simțit pe rând emoția fiecăruia dintre ei.  Iată o formă de luptă prin literatură contra izolării la care ne supune în prezent, fără să știm pentru cât timp, pandemia de coronavirus. Reușita evenimentului experimental inițiat de Alex Cetățeanu la Montreal în Canada ne încurajează pe mai departe.  În fapt, și alte cenacluri și asociații culturale ar putea urma un asemenea exemplu. Este nevoie pretutindeni de inițiativă ca să ieșim din încercuirea dramatică în care ne aflăm acum. Dacă vom căuta cu tenacitate, desigur că vom afla ieșiri. Curaj în a le găsi și Doamne Dumnezeule, ajută pe toți românii, oriunde s-ar afla ei în lume ! 

   Anca Sîrghie