Eveniment

 Centrul Cultural Municipal Bistrița – tot mai departe de cultura națională

Share
Share

 

              Într-o țară în care valorile identitare ar trebui păstrate cu sfințenie, instituțiile menite să apere și să promoveze cultura par, din păcate, tot mai des, aliate cu uitarea. În Bistrița, începutul de an 2025 a trecut fără niciun gest de respect față de cel mai mare poet al literaturii române. Ziua de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale și aniversarea lui Mihai Eminescu – a fost ignorată complet de Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” instituție care, teoretic, ar trebui să fie pilonul vieții culturale locale.

În timp ce în întreaga țară s-au organizat evenimente, conferințe, recitaluri și dezbateri în memoria lui Eminescu, la Bistrița… tăcere. În schimb, preocuparea principală a instituției a fost, conform informațiilor din spațiul public, prelungirea contractului managerului Gavril Țărmure – trecut de vârsta pensionării – și, mai ales, sărbătorirea zilei de naștere a acestuia, cu fast și vizibilitate.

Un gest cel puțin inadecvat într-un context în care figura lui Mihai Eminescu ar fi trebuit să fie în centrul atenției. Mai grav este că această lipsă de interes s-a repetat și acum, la momentul comemorării poetului național, când presa culturală și instituții de specialitate din întreaga țară au acordat spații largi evocării celui care a lăsat moștenire un patrimoniu literar și jurnalistic neprețuit.

Noroc cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Răsunetul, care a ținut aprinsă flacăra memoriei eminesciene, organizând un eveniment de ținută, în care nu doar s-a evocat poetul, ci s-a și discutat aplicat pe teme din publicistica sa, atât de actuală în contextul derapajelor contemporane.

Această lipsă de reacție din partea Centrului Cultural Municipal ridică întrebări serioase: Mai are această instituție vreo legătură cu promovarea culturii naționale? Sau interesul s-a mutat în alte direcții – expoziții dubioase, „valorificarea” unor tablouri controversate, despre care chiar și Curtea de Conturi a tras semnale de alarmă?

La Primăria Bistrița se tace. Totul pare să continue pe principiul „merge și-așa”, în ciuda faptului că viața culturală a orașului e ținută în viață, în realitate, de asociații, fundații și inițiative independente. Poate că ar fi timpul ca administrația locală să regândească alocarea spațiilor culturale și a resurselor publice – nu către cei care mimează cultura, ci către cei care o trăiesc și o promovează cu sinceritate.

Într-un oraș cu atâta istorie și potențial, uitarea valorilor naționale nu poate fi o scuză. Este o vină.

Dorel Cosma

Share
Alte articole
Eveniment

SUB SEMNUL LUI EMINESCU: O GALĂ DE EXCEPȚIE DEDICATĂ CULTURII UNIVERSALE LA BISTRIȚA

Ziua de 15 ianuarie a fost marcată la Bistrița printr-un eveniment cultural...

Eveniment

Mihai Eminescu azi și aici -Ziua Culturii Naționale a României

Jumătatea fiecărei luni ianuarie este ocupată pentru noi, românii, sentimental, de amintirea...

Eveniment

CÂNT pentru EMINESCU

Autor: Rodica Fercana   Prin dansul fulgilor de nea Te zăresc venind...

Eveniment

SIMPOZION INTERNAȚIONAL LA BISTRIȚA – UN ELOGIU ADUS CĂRȚII, ARTEI ȘI CULTURII NAȚIONALE

La elegantul complex „Diana” din Bistrița s-a desfășurat recent un eveniment cultural...