BISTRIȚA – La aproape un an de la aplicarea „reformei tăcute” în cultura bistrițeană, efectele sunt deja vizibile și, pentru mulți, ireversibile. Dincolo de discursul festivist și de promisiunile că „activitatea culturală nu va fi afectată”, adevărul de la fața locului este devastator: ansamblul profesionist „Cununa de pe Someș” a dispărut. Iar în locul lui, câțiva amatori și evenimente organizate la comandă mimează o normalitate inexistentă.
„Ne-au scos pe toți dintr-o semnătură, fără nici o analiză, fără respect. Parcă eram niște cifre într-un Excel, nu oameni care au dus folclorul românesc prin lume.” – povestește un fost instrumentist al ansamblului, care a cerut anonimatul din cauza presiunilor informale la nivel local. „După 25 de ani de activitate, am fost chemat la o ședință de 10 minute și mi s-a spus că postul meu nu mai există. Și-au bătut joc de noi.”
Un alt fost dansator povestește cum managerul Centrului Cultural Municipal, supranumit printre colegi „baronul cultural”, evita întâlnirile directe cu colectivul artistic:
„Omul ăsta n-a pus niciodată preț pe folclor. Era preocupat de contracte, de imagine, de tot ce ține de interesele lui personale. Pentru el, am fost o problemă. Acum, are liniște. Și bani, probabil, pentru alte priorități.”
Întrebați de presă, reprezentanții administrației locale au dat răspunsuri evazive, repetând refrenul că ansamblul „nu a fost desființat”, ci „reorganizat”. În realitate, reorganizarea a însemnat epurarea totală a profesioniștilor și înlocuirea lor cu voluntari, fără experiență scenică, care susțin spectacole fără prestanță sau recunoaștere.
„Noi, publicul, am simțit imediat schimbarea. Spectacolele nu mai au același nivel. Nu mai sunt acei artiști care transmiteau emoție, autenticitate, profesionalism. E totul rece, impersonal.” – spune o spectatoare fidelă, prezentă la toate evenimentele „Cununii” din ultimii 10 ani.
⸻
SIBIU, pe marginea prăpastiei. Artiștii Filarmonicii: „Nu vrem să fim următorii”
La Sibiu, îngrijorarea este tot mai mare. Surse din interiorul Filarmonicii de Stat vorbesc despre posibile restructurări, tăieri de posturi și o reconfigurare a instituției pe criterii „bugetare”.
„Suntem într-o stare de incertitudine cronică. Nu știm dacă mai avem un loc de muncă peste 3 luni. Se vorbește despre eficiență, dar fără să se definească ce înseamnă asta pentru cultură. Noi nu producem bani, producem valoare.” – declară o violonistă din orchestră.
Artiștii sibieni privesc cu teamă către exemplul Bistriței. Se tem că „modelul” de acolo – ieftin, autoritar și disprețuitor față de creația artistică – ar putea fi aplicat și în orașul lor, fără ca cineva să-și asume consecințele culturale pe termen lung.
„Cei care conduc vremelnic destinele culturii nu înțeleg că nu poți pune arta pe linie de producție. Ceea ce construim noi, în ani de repetiții, de turnee, de muncă în tăcere, nu poate fi șters cu pixul la o ședință de consiliu.”
⸻
Concluzie: De la „Cununa” la ruină – sau cum distrugi patrimoniul în numele reformei
Cazul Bistriței este o lecție dură despre cum cultura poate fi distrusă cu zâmbetul pe buze și cu pretenții de reformă. Este, în esență, o dramă colectivă: a artiștilor concediați, a publicului mințit, a valorilor pierdute.
Dacă Sibiul va urma acest exemplu, atunci ne aflăm în fața unui fenomen periculos: dezumanizarea culturii și transformarea ei într-o anexă contabilă a administrației locale. Într-o țară care ar trebui să își apere identitatea, exact cei care ar trebui să fie promotorii culturii riscă să devină groparii ei.
Întrebarea finală nu e despre economie, ci despre memorie:
Cine va răspunde, peste ani, pentru cultura care nu mai este?
Dorel Cosma
