Este proaspăt ieșit de sub teascul Editurii ”Nosa Nostra” din Bistrița volumul „Colivia invizibilă” de Dorel Cosma, profesor, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România și manager cultural cu vechi state de serviciu. Registrele în care se manifestă ca și scriitor Dorel Cozma sunt poezia, interviul, critică de întâmpinare, memorialistică și nu în cele din urmă comentariu politic, așezat în carte la care ne referim în tablete cu ritmicitate lunară sau mai dese. Colivia invizibilă este subintitulată tablete dintr-un timp al neputinței care orientează ctitorul dintru început spre radiografia politico-socială a perioadei dificile pe care, din nefericire, autorul și contemporanii o trăiesc nemijlocit.
Pe clapeta primei coperte, Dorel Cosma așează poezia sa care se numește chiar Colivia invizibilă pe care o cităm în întregime pentru relevanța ei: ”Sub cupola de sticlă pe care nimeni n-o vede/ ideile se zbat ca păsările oarbe/ ciocnesc pereții moi de tăcere impusă/ se lovesc de aerul gros de minciună/ Aici revolta se naște în șoapte/ în priviri se evită să spună prea mult/ în mâini care tremură ușor pe hârtie/ și se retrag înainte de semnătură./ lanțurile corupției sunt nevăzute,/ dar simțite în fiecare colț,/ în fiecare ușă trântită de sus,/ în fiecare răspuns venit din gol.” Cele trei strofe incumbă un protest viguros chiar dacă aparent soft, însă apt să propună tonul întregului volum și să circumscrie complexitatea problematicii socio- politice românești din prezentul care trece în text. Chestiunile în dezbatere, criza morală, politică, minciuna, corupția, lipsa de perspectivă, nerespectarea legii compun ”imaginea fidelă a anilor 2024 2025”, în care s-a trăit sub spectrul războiului și a neputinței individuale de a schimba ceva. În asemenea atmosferă, rolul și rostul intelectualului este de a protesta ”cu armele sale”- cuvântul rostit și scris spre a deveni public și spre a trage atenția autorității puse pe căpătuială cu o rapacitate rar întâlnită în istoria țării.
Chiar dacă formal, autoritatea nu este atât de sagace ca pe vremea comunismului pentru a înlătura orice opoziție, astăzi, în așa zisa-democrație, din comoditate, din precauția conservării privilegiilor, cea mai mare parte a intelectualilor nu se angajează într-un protest care să scoată lucrurile din stagnare, din atmosfera sulfuroasă. Suficiența intelectualilor este nutrită, probabil, și din neîncrederea că se poate schimba ceva, că acei aflați în fruntea ”bucatelor” nu au ”Omenia Constituțională” să schimbe indolența personală cu respectarea legii și să se așeze pe muncă pentru întărirea ordinii și sănătății statului.
Retribuțiile uriașe acordate celor care se află în fruntea unor societăți de stat falimentare, creșterea disproporționată a salariilor bugetare în comparație cu ceea ce pot asigura întreprinzătorii particulari- adevărații creatori de plusvaloare în societate, evaziunea fiscală, împrumuturile uriașe contractate de statul român grevează asupra viitorului economic și chiar politic al țării. Această veritabilă modalitate de a ” suge sângele poporului”- aproape la propriu, de astădată- este posibilă în România, și într-o măsură în întreaga Uniune Europeană, prin susținerea ideilor de falsă libertate, după care cetățeanul poate face tot ceea ce vrea în Libertatea Europeană, în interiorul perimetrsului legii, lucru altfel mincinos, întrucât restricțiile se ”aranjează” într-un spațiu limitat, metaforic numit de autor colivia invizibilă. Păstrând proporțiile, această libertate este similară cu ceea ce au înțeles foștii deținuți politici, în deceniile instalării comunismului sovietic în România, când elita românească a trebuit să fie introdusă în universul carceral pentru suprimare sau în cazuri mai blânde, pentru convertirea la valorile comunismului bolșevic implementat în România de ocupantul postbelic. La eliberarea din pușcării, foștii deținuți politici au înțeles că întreaga țară era o pușcărie de proporții uriașe, comparativ cu cea păzită de gardieni, numai că țara beneficia de serviciile miliției și securității care îi urmărea la tot pasul. Paralela dintre pușcărie și colivia invizibilă este prea evidentă și așezarea în oglindă a pușcăriașului și cetățeanului din Europa Unită de azi are, în esență foarte multe trăsături comune chiar dacă acestea nu se manifestă întotdeauna cu duritatea pandemiei, devenită paradigmatică pentru strivirea libertății individuale.
Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, încălcarea Constituției, arestarea unor cetățeni doar pe baza unor presupuneri inventate, implicarea în procesul electoral al celor care conform legii au interdicții, sunt mostre faptice ale vieții reale a cetățenilor, strivite de autorități.
Autorul prezintă exemple ale optuzității administrative locale bistrițene, din prezent, care disonează cu o realitate și așa suferindă, din cauza inițiativelor personale excesive, bunăoară, Centrul de Documentare sau Ansamblul de dansuri ”Cununa de pe Someș” ar fi pe ”lista scurtă” pentru a fi inexplicabil ”sacrificate”.
Scrise cu blândețe, cartea nu eludează ndansuri ”ici nu dimineață gravitatea problematicii expuse și dobândește o notă de eleganță de civilitate ceea ce nu este puțin. Politic, geopolitic, lucrurile sunt atât de bine împachetate ambalate azi încât dinafară privite par în regulă, dar timpul este unul a neputinței individuale de a reacționa spre schimbare, este ceea ce Dorel Cosma numește timpul neputinței, sintagma fiind acoperitoare pentru starea de fapt și tragică sub aspectul existențial individual.
O carte printre puținele de acest fel, apărute în ultimul timp, o formă de protest la care ar trebui să rezoneze în primul rând marii intelectuali ai țării, ce care înțeleg scăderea alarmantă a populației țării, economia națională românească subfinanțată, scăderea continuă a sporului natural al populației. Elita intelectuală nu intră în panică pentru ceea ce semnalează Dorel Cosma și țin la cutumele Grupului pentru Dialog Social, propagator al neocomunismului bruckaniano-soroșist, spre rușinea pe care o poartă nepăsarea lor.
O carte care face cinste autorului pentru curajul său, pentru onestitatea intelectuală, pentru atașamentul față de lucrurile publice.
Victor Știr
