OMNIA SE PRĂBUȘEȘTE/SINAGOGA ÎNFLOREȘTE
Pe Bulevardul Republicii din Bistrița, în plin centru, stă abandonat unul dintre reperele culturale ale orașului de odinioară: fostul cinematograf Omnia. Clădirea, ridicată în 1913, a fost timp de decenii un loc de întâlnire și bucurie pentru generații de bistrițeni. Inițial cunoscut drept „Teatrul Electric Omnia”, apoi „23 August” în perioada comunistă, spațiul a găzduit marile producții cinematografice care ajungeau în oraș. Pentru o comunitate în care televizoarele, videourile sau telefoanele mobile nu existau, cinematograful era o fereastră spre lume.
Astăzi, aceeași clădire-marcată de infiltrații, acoperiș prăbușit parțial și ziduri scorojite-este dovada vie a unei promisiuni neonorate. În 2021, autoritățile locale au anunțat cu fast că acest imobil-simbol va fi reabilitat și transformat în Teatru Municipal. S-au vehiculat atunci cifre: aproximativ 7 milioane de euro alocați pentru restaurare, consolidare și reconfigurare funcțională. Dar din acel moment și până azi-tăcere. Ruinele au rămas, iar singura urmă vizibilă a acestei intenții este o placă pe o altă clădire, cu o denumire ce pare astăzi un sarcasm involuntar: „Teatru Municipal”.
În contrast frapant, alte spații culturale-inclusiv Sinagoga din Bistrița-au beneficiat în ultimii ani de investiții considerabile din fonduri publice. Deși nu este situată chiar în proximitatea fostului cinematograf, Sinagoga a fost transformată într-un centru cultural modern, în urma unor alocări bugetare consistente. Diferența? În cazul Sinagogii, vorbim de un spațiu cultural aflat în gestiune privată, sprijinit masiv cu bani publici. Această direcționare a fondurilor ridică semne de întrebare: de ce se investește în patrimoniul privat în timp ce un simbol public zace în paragină?
Fostul cinematograf Omnia este mai mult decât o clădire abandonată. Este un simbol al memoriei culturale colective, un reper urban și social care ar fi meritat prețuit, nu uitat. Lipsa de reacție, tergiversările și pasarea responsabilității de la o administrație la alta arată, din păcate, un adevăr inconfortabil: cultura nu este o prioritate. Nu atunci când nu aduce profit politic sau nu servește interese de grup.
Bistrița merită mai mult decât o ruină în centrul orașului. Merită un teatru viu, nu un teatru al promisiunilor goale.
Dorel Cosma
