Pamflet despre cum se face de râs un partid și cum se mai poate salva o conștiință
Nu sunt userist. Nici măcar simpatizant de la distanță, cu like-uri de duminică seara. Dar am știut să recunosc o figură care nu joacă teatru când o văd. O cheamă Elena Lasconi. Are curaj, are demnitate, are replică și — vai, blasfemie în politica românească — are coloană vertebrală.
Și atunci apare scena finală: Lasconi în față, candidată cu fruntea sus. În spate, spectacolul grotesc — Monstreanu cu Palaria-n mână, și risipitorul din Timișoara, alintat și pe la București drept Fritzi. Ambii cu fețe lungi și scuze scurte. Nici n-au avut nevoie de balustrade să se sprijine. Aveau rușinea de sprijin moral. Sau poate doar vântul de trădare le bătea pălăria în mâini.
Și totuși, mai Fritzi, tu chiar ai uitat de unde vii?
Nu era vorba că „Ein Mann, ein Wort”?
Adică un om, un cuvânt. Sau în traducere liberă, nu fi vierme, că tot neamul te privește.
Dar tu?
Te-ai vârât în mocirla lui Monstreanu cu eleganța unui flamingo într-o baltă de nămol.
I-ai ridicat pălăria, i-ai lustruit-o, și ai încărcat-o cu tot ce mai rămăsese din onoarea USR.
Ai spus „democrație”, dar ai servit „execuție”.
Ai vorbit de principii, dar ai aplicat „directiva din birou”.
Bravo, ai reușit: ai transformat o șansă de resetare într-un proces de auto-demolare.
Jenant nu e cuvântul. E prea slab.
Mai potrivit ar fi: grotesc. Ridicol. O glumă sinistră despre democrație făcută de niște băieți care, de fapt, n-au nici un respect pentru public.
Și totuși, în mijlocul acestui circ, Lasconi nu s-a tăvălit prin noroi.
A răspuns. Cu zâmbet. Cu argument. Cu răbdare.
S-a pregătit. A vrut. A știut.
A fost, poate, singura figură luminoasă într-un partid care pare că se autodistruge cu profesionalism.
Așadar, domnilor „lideri”, vă întreb:
Cum mai ieșiți pe stradă? Cum mai vorbiți la televizor, cum mai cereți voturi cu fruntea sus, când fruntea v-a fugit de rușine în guler?
Ruşine, trădătorilor!
Ruşine celor care dau jos valorile pentru ca să-și urce propriile cariere.
Eu, un simplu cetățean, spun clar: nu sunt userist, dar o susțin pe Elena Lasconi. Pentru că într-o lume de pălării ridicate slugarnic, ea și-a păstrat capul drept.
Nu știu dacă va ajunge președinte. Dar știu sigur că merită să lupte în continuare.
Și sper că poporul, da, poporul care mai are puțin discernământ rămas,
să-i taxeze pe fritziștii vopsiți, pe politicienii de tinichea,
pe cei care-și vând și bunul-simț, și partidul, doar ca să nu-și piardă funcția de pe ușă.
Ajunge cu mascarada.
Coborâți pălăria. Nu pentru Lasconi.
Ci pentru rușinea voastră.
Dorel Cosma
