„Iubește și fă ce vrei!” (Fericitul Augustin)
Libertatea este printre cele mai mari daruri lăsate de Dumnezeu, dacă nu cel mai mare. Este principala trăsătură care ne deosebește de animale. Dacă omul este „chipul Slavei Sale”, atunci libera voință, alături de conștiință, constituie o zestre sufletească de mare preț.
Stă sau nu în puterea noastră liberă de a alege binele sau răul? Putem alege să fim fericiți? Putem alege cum să trăim și să iubim viața?
Este o legendă veche ce vorbește despre libertate și poate oferă un posibil răspuns la aceste întrebări:doi tineri indieni, un viteaz războinic și fiica șefului de trib, cea mai frumoasă fată a tribului, au apărut în fața bătrânului vrăjitor al tribului ca sa-și mărturisească iubirea, dar și frica de a nu se depărta unul de altul. Au cerut vrăjitorului un talisman, o vrajă, orice care să le asigure apartenența unul altuia până la moarte. S-a înduioșat bătrânul de dragostea lor, s-a gândit și le-a dat o sarcină foarte grea: fata trebuia să urce pe un munte din apropiere singură și să vâneze cu mâinile goale cel mai frumos șoim pe care să-l aducă viu, în sat, a treia zi cu lună plină. Iar băiatul trebuia să urce pe un alt munte și să aducă de acolo pe cel mai curajos vultur, pe care, după ce-l va prinde cu mâinile lui, fără a-l răni, să-l aducă viu, în fața vrăjitorului. Au plecat tinerii și s-au întors cu sarcinile îndeplinite…Dar nu era tot. Trebuiau să lege păsările împreună de picioare cu niște curele de piele, apoi să le lase să zboare. Cele două păsări au încercat să-și ia zborul, s-au zbătut, însă nu au reușit. Istovite și iritate de neputința de a zbura, au început să se rănească. Tinerii se uitau îngroziți, iar bătrânul le-a spus că aceasta era vraja: fiecare dintre ei este un temperament puternic și unic. Dacă vulturul și șoimul se leagă unul de celălalt neavând putința de a zbura fiecare sau împreună, chiar dacă dragostea îi leagă, viața și-o vor trăi târându-se și vor sfârși prin a se răni, deoarece li s-a îngrădit libertatea și zborul…
Desigur că omul, creștin fiind, nu alege răul în locul binelui, însă poate el consideră că răul ales este bine. Sau o face când este sub robia păcatului sau a unei patimi. Ori libertatea înseamnă a ieși de sub robia păcatului. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” (I Corinteni 10, 28)
Libertatea nu înseamnă doar a alege dintre bine și rău, între a o lua la dreapta sau la stânga. Oamenii sunt gata, de multe ori, să renunțe la libertatea adevărată, autentică, pentru o falsă și aparentă libertate. Filosoful creștin Nikolai Berdiaev arăta că libertatea nu este deloc pe placul meselor de oameni: „..libertatea nu este ușurință, ci dificultate, povară cu care trebuie să se încarce omul, ceea ce se acceptă atât de rar.” Dumnezeu respectă libertatea omului, astfel ca și el să respecte libertatea aproapelui său și să aleagă să-L iubească pe Dumnezeu, chiar dacă aceasta presupune de multe ori jertfă. El nu ne ține „legați”, precum tinerii indieni pe cele două păsări, ci uneori pare că „dispare” din viața noastră tocmai pentru că ne iubește prea mult și nu vrea „să ne sufoce.” Dumnezeu vede omul ca pe „un partener egal” care are dreptul de a alege să-L iubească și să-L urmeze. Alegerea se va face cu voință liberă și într-un mod înțelept.
„…veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)
Prof. Mirela Rus
