Eveniment

Medalion literar-Menuț Maximinian

Share
Share

 

                                  Menuț Maximinian

  • este scriitor, etnolog, jurnalist, director al cotidianului Răsunetul din Bistriţa şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud. Este doctorand Universităţii din al „Babeş-Bolyai. Afilieri: membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România, al Uniunii Ziariştilor Profesionişti. A publicat volume de poezie, critică literară, etnologie şi jurnalism.

 

O cruce creşte din pământ

drept spre Înaltul Cerului

Ca o mănăstire zveltă dintr-un lemn

Pe măsură ce buna Ana o desenează în faţa icoanei

Împreunând trei degete şi spunându-mi

Sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Să îţi spui „Îngeraşul” aşa cum te-am învăţat

Chiar dacă acum eşti om mare

Să nu mergi din casă până nu îţi faci Sfânta Cruce

Îi semnul biruinţei

Când eu nu oi mai fi

Crucea te va ajuta să treci prin foc şi apă

Să îţi pleci genunchii în faţa icoanei Maicii Domnului

Îi în casa noastră de mult

A adus-o mama mea bătrână de la Nicula

Eu ţi-o las ţie să te ocrotească

Să nu uiţi că Domnul ne dă toate

Stă scris în Cartea Sfântă

Şi bune şi rele sunt în dreptul omului

Viaţa să ţi-o duci cu demnitate

Să fii bun şi de omenie

Să îţi iubeşti pământul

Aşa cum a făcut tot neamul tău

Care l-o arat şi sămănat

Şi pâinea vieţii i-o dat

Să nu îţi uiţi portul

Ţi-am ţesut cămaşa albă în nopţile de iarnă

Ţi-am pus pe ea mărgele şi toate florile Ţibleşului

Să o scoţi din lada de zestre la sărbători

Să o porţi cu fală

Şi să nu uiţi vorba de acasă

Chiar dacă vei fi domn

Să îţi porţi portul şi să îţi vorbeşti vorba

Aşa a făcut tot neamul tău

Ţie de ce ţi-ar fi ruşine

Să nu uiţi, dragu mamii bătrâne

Eu m-oi topi ca lumânarea

Tu trebuie să duci neamul

Şi pe noi să ne pomeneşti în rugăciuni

Eu mă duc să mă întâlnesc cu neamul nostru

Să povestesc în nopţile veşniciei cu îngerii

Să le fac şi lor cămăşi cu mărgele

Pieptare cu ciucuri şi clopuri cu păun

Cum poartă şi sfinţii năsăudeni

Şi să le spun că neamul nost îi neam ales

Cum îi grâul de la şes

De Crăciun

Voi fi înger care va poposi în casa dinainte

Voi sta cuminte şi voi asculta colindele

Apoi desenând paşi prin omătul din ocolul nostru

Le voi duce pe aripi spre Tronul Domnului

În noaptea Naşterii Cerurile sunt deschise

Îngeri şi oameni colindând împreună

Şi săracii şi bogaţii

Şi ţăranii şi domnii

Şi serafimii cei cu mulţi ochi

Şi heruvimii cei cu aripi multe

Să-i faci loc la fereastra casei lui Hristos

Şi să primeşti Crăciunu în casă

Apoi Lumina Învierii de Paşti

Să nu uiţi de Anul Nou şi de Rusalii

Şi de toate rânduielile bătrânilor tăi .

 

Îngerul meu e bibelou

Cu faţa de porţelan şi aripi de sidef

Stă pe raftul cu cărţi

Vorbind cu năsăudenii mei Rebreanu şi Coşbuc

Despre pământul sfânt şi martirii năsăudeni

Despre urmaşii grănicerilor

Noaptea zboară prin casă

Împărţind vise

Purtându-ne până la stele

Şi chiar deasupra lumii

Îngerul bibelou prinde viaţă la sărbători

Ne duce în Biserica din Lumină

Cu turla prinsă de Cer

O corabie prin apele învolburate

Îngerul pescuind oameni

Până la a doua venire

Îngerul meu îşi întinde aripile până la Cer

Îi cuprinde marginile

Sare dincolo de zări

Ca Iova în pântecul peştelui nemuririi

Îmblânzind lume şi risipind griji

Apoi se desprinde în culori

Ca un pahar al biruinţei plin cu lumina soarelui

Şi mi se aşază pe umăr

Poposeşte în palmă

Iar apoi din nou pe raftul cu scriitori

Printre râsetele iernatice ale copiilor

de pe uliţa lui Coşbuc

Şi colindele din casa învăţătorului Herdelea

ascultate de Ion al lui Rebreanu.

Rubrică realizată de Carmen-Ionela Petruț

BC-Media Bistrița

Share
Alte articole
Eveniment

LENTILA CULTURALĂ – Paradoxala civilizație în rețea

Spaima de logică. Inflația cuvintelor. Un neadevăr frecvent vehiculat este manipularea prin...

Eveniment

TURUL „CASEI ANDREI MUREȘANU”

de Dorel Cosma Ne mândrim cu Andrei Mureșanu, dar nu știm să-i...

Eveniment

Limba română poate salva economia!

Robert Laszlo Dacă răutatea este sancționată ca infracțiune ori contravenție, în cazul...