Navigând printre marile canale de știri interne și internaționale, devine evident că România pare mereu în contratimp cu marile curente ale lumii. Indecizia noastră strategică, poziționarea ezitantă și nevoia cronică de a fi „salvați” din situații complicate creează un tablou al unei națiuni ce pare să stea mereu între două lumi, fără să știe exact unde îi este locul.
În plan internațional, valul suveranist capătă tot mai multă forță. Donald Trump, cu tot ce reprezintă el ca simbol politic, continuă să fie un punct de referință în SUA, iar ecourile acestui curent se simt din ce în ce mai puternic și în Europa. Cu toate acestea, în România, la nivelul conducerii, pare că ne aflăm într-o paradigmă veche, aliniată în continuare la administrația Biden-Harris, deși aceasta este tot mai des asociată cu un declin politic și economic. De ce această lipsă de sincronizare?
Recentul protest anunțat drept „protestul anului” în București trebuia să fie o demonstrație de forță a nemulțumirii populare. Un milion de oameni în stradă ar fi fost un semnal puternic către guvern și către cei ce orchestrează politicile naționale. Rezultatul? O prezență modestă, nesemnificativă pentru cei de la putere, care priveau relaxați de după perdelele instituțiilor. De ce acest eșec de mobilizare? Românii s-au săturat de scandaluri?
Pe TikTok și alte platforme de social media, nemulțumirile explodează zilnic – înjurăturile, revoltele și atacurile depășesc cu mult milionul. Și totuși, în stradă, prezența fizică a fost slabă. Nici Anca Alexandrescu, cunoscută pentru influența sa mediatică, nu a reușit să convingă masele să iasă din case. Oamenii sunt frustrați, dar preferă să își exprime furia online decât să acționeze concret.
În acest context, România pare să adopte un model de gestionare a crizelor bazat pe amânare și uzura psihologică a populației. Controversele legate de alegeri, acuzațiile de fraudă și mesajele de susținere din exterior sunt trecute prin filtrul echipelor de contrainformare, reinterpretate și estompate până când publicul obosește să mai lupte.
Rezultatul? Un suveranism care șchiopătează, o națiune care rămâne captivă între nemulțumire și apatie, iar marile orașe – inclusiv Bistrița – rămân tăcute, departe de vâltoarea evenimentelor. Se așteaptă bugetele locale, se fac jocurile politice, iar viața merge înainte într-o aparentă liniște. Întrebarea este: cât timp mai poate funcționa această strategie?
DOREL COSMA
