Încă o piatră pentru Goliat

Profesorul de fizică şi astronomie de la Colegiul Naţional „Samuel Brukental” din Sibiu, Băcilă Ioan Sorin, licenţiat şi în Istorie  la UBB Cluj-Napoca, sub îndrumarea acad. Ioan Aurel Pop, ne-a trimis la redacţie o analiză asupra masivei lucrări ,,Părinţii Neamului Românesc" a părintelui Nicolae Feier, accentuând faptul că a  stăruit asupra lucrării aproape trei luni, împreună cu fiii şi cu distinsa sa soţie, profesoară filolog la aceeaşi instituţie, ei având colaborări temeinice cu Universitatea „Andrei Şaguna” din Sibiu.

„Căci cine este acel filistean netăiat împrejur, de batjocorește așa oștirea Dumnezeului celui viu?" (1Regi 17,26)

Așa trebuie să se fi întrebat Părintele profesor Nicolae Feier, gândindu-se la cât de urgisită a fost Istoria poporului român, atât de către istoricii străini, dar și de către cei români, la câte persecuții au îndurat românii pentru păstrarea neclintită a credinței creștin-ortodoxe mai ales din partea celor care se numesc pe ei înșiși creștini (catolici sau protestanți), dând o mulțime de sfinți, la canonizarea unora dintre ei aducându-și contribuția chiar domnia-sa. Și ca regele David odinioară, s-a ridicat Părintele Nicolae împotriva Goliatului care ne umbrea istoria și credința, piatra fiind cartea : „Părinții neamului românesc". În urmă cu câțiva ani buni, am primit din partea unui fost coleg de facultate : fiz.dr. Theodor Leontescu (absolvent al facultăților de fizică și teologie, dar doctor în teologie), lucrarea „O piatră pentru Goliat", în care se tratau unele aspecte legate de astronomie și cosmologie. A fost o carte care mi-a clarificat toate îndoielile și dilemele legate de teoriile astronomice și cosmologice. De zeci de ani însă, aveam nenumărate întrebări fără răspuns referitoare la strămoșii noștri. Aflasem despre bessi din lucrările Părintelui academician dr. profesor universitar Dumitru Stăniloaie, sau din viețile sfinților români, știam că strămoșii noștri s-au creștinat în primul secol creștin din lucrările Părintelui academician dr. profesor universitar Mircea Păcurariu, aveam cunoștință despre cei opt daci de pe Arcul de Triumf al împăratului Constantin cel Mare, despre „romanizarea" rapidă a dacilor, despre episcopul Ierotei și prințul Iuliu și multe altele. Erau cunoștințe disparate, parcă fără legătură între ele, care alcătuiau o nebuloasă ce aștepta să fie risipită. Și iată că primesc din partea Părintelui meu duhovnic (și el bistrițean) cartea Părintelui Nicolae Feier: „Părinții neamului românesc". A fost ca lumina Soarelui care împrăștie ceața în diminețile reci. Citind cartea, totul a început să se clarifice. Venind cu multe dovezi ce se întind pe o perioadă de peste o mie cinci sute de ani, Părintele Nicolae ne arată că bessii au fost „leviții" tracilor din care făceau parte și dacii, dintre ei alegându-se conducătorii și preoții. Așa se explică de ce după victoria lui Marcus Lucullus, în anul 72 î.Hr, la Uscudama, romanii au cucerit deodată șase provincii ale Traciei: Tracia, Hemimontes, Moesia, Sciția, Rodophe și Europa. Tot el rezolvă și problema „romanizării" : citându-i pe Horațiu, Cicero, Ovidiu, Iordanes, aflăm că dacii vorbeau o limbă latină. Astfel se explică de ce britanicii, unde legiunile au stau aproximativ patru sute de ani, nu vorbesc o limbă latină, iar noi, românii, deși ocupația romană a Daciei a fost doar parțială și a durat mai puțin de jumătate decât în Britania, avem cea mai latină dintre limbile romanice. Tot în carte aflăm despre cum bessii au fost primii creștini ai Europei, evoluția lor spirituală începând cu peste trei milenii în urmă, de la zeii pe care i-au preluat grecii și romanii, la revoluția spirituală a lui Zamolxe prin care, prin asceză și contemplație, așa cum spune psalmistul, „…sufletul nostru așteaptă pe Domnul, că ajutorul și apărătorul nostru este"(Ps. 32, 19). Înțelegem de ce Constantin cel Mare și-a înconjurat Arcul cu daci, ziși bessi citându-l pe generalul și cronicarul bizantin Katakalon Kekaumenos : Sfântul Constantin cel Mare era el însuși bess. Cu erudiție și elocvență, Părintele Nicolae explică în carte de ce bessii nu pot fi confundați cu pecenegii. De asemenea, găsim lămuriri despre originea multor denumiri aflate în dispută : Biserică (Beserică, cum se zice în Ludoș, satul părinților mei), Bistrița, Bistra, Baciana, Basarab, tarabostes, (b)peștera, etc…Cea mai mare comoară din carte este rugăciunea „Tatăl nostru" în limba bessă : „Tatanyi sinye jescs în nor, sză szfîntălaskăsză numilje-c, sză vije lumea ato, să fije kum tu aj dăgînd, păkum în nor, asa să pă pămînt! Pitanyi zî dă zî dă nyi naă astăz! Să jartănyi păkatunyi, păkum să noj jirtăny aluje! Sinye naă nye fase păkat! Să nu nye du în silijală! Da szlubagyinyj dă relji! Amen.” Pe lângă toate acestea, Părintele Nicolae, aduce în centrul atenției o personalitate ocolită de tratatele de istorie: prințul Osul cel Mare, conducător al românilor din secolul al XI-lea, avându-și scaunul de domnie la Bistrița.

În carte, sunt îmbinate armonios: documentația istorică, descoperirile arheologice și miturile. Ca licențiat și în istorie, am studiat la Universitatea Babeș-Bolyai cursul „Istoria mentalităților colective". Sunt convins că din bibliografia obligatorie a acestui curs trebuie să facă parte și  „Părinții neamului românesc".

N-aș fi crezut cu mulți ani în urmă că Bistrița o să aibă o influență atât de mare asupra mea: Părintele meu duhovnic este de acolo, la fel și cei mai buni prieteni ai mei, iar de puțin timp mă număr printre privilegiații care au acces la cunoștințele Părintelui Nicolae Feier. Poate și pentru că Sibiul are o Bistră.

Prof. Băcilă Ioan-Sorin