Acorduri noi

 

Răspunsuri schingiute,

Destramă întrebarea.

Cu slove prăfuite

Pecetluiesc uitarea.

 

Mă-ntreb dacă-i aievea,

Mă-ntreb dacă visez.

Mă-ntreb ce e durerea

Mă-ntreb de ce oftez..

 

Răstorn priviri plăpânde,

Restitui zile goale,

Cu gesturi tremurânde

Schimb puncte cardinale..

 

În gânduri se nasc vise,

Și-n vise pot să zbor.

Zburând, culeg iar gânduri,

Mănunchi pus în pridvor.

 

În catedrala clipei

Se sparg acorduri noi.

Speranțele, crampei

Sunt nuferi în noroi..

 

Privirea-mi, alintată de falduri de ninsoare,

Străpunge orizontul opac, fară culoare..

Și stiu că plânge cerul cu lacrimi înghețate

Peste un colț de suflet, peste-amintiri uitate.

 

Să nu le tulbur somnul, le răvășesc timidă,

Dar năvălesc haotic, inima să-mi cuprindă.

Și-ncep, ușor, să țeasă fuior de dulce chin.

Învălmășite gânduri tresar într-un suspin.

 

Revăd cu nostalgie, ninsori de-odinioară!

Eram senini, doar zâmbet, fară nicio povară.

Purtam pe umeri jocuri, mirare și- încântare,

Iar râsetele noastre se conturau în zare..

 

Și nu știam ce-i dorul, de-oftat eram străini,

Credeam că totu-i floare, că nu există spini.

Că viața-i numai cântec, că ceru-i doar senin,

Și dacă ai nectarul, de ce să guști pelin..?

 

Poate am vrea, o vreme, copii să mai fim iar

Pășind prin anotimpuri, pe-a clipelor hotar.

Să retrăim, nostalgici, cuprinși de cald fior

Anii copilăriei, spre care ne întoarcem

cu-același tainic dor.

 

 

 

Am atins un vers

 

Privesc spre cer și  mâini tremurătoare

Cotrobăie printre fuioarele de nori.

Găsesc vesmânt de ploi strălucitoare...

Cu el mi-acopăr sufletul, adeseori.

 

E cerul nesfârșit; seninul lui mă doare…

Și rană mi-e retina când se-oglindește-n el.

Străbat noi orizonturi flămânde de culoare,

La capătul de zi să-ascult un menestrel...

 

În minte, grav răsună îndemnuri repetate;

Un glas îmi amintește că-n mine e puterea,

Că pașii pot să-i port pe culmi îndepărtate

Și dragostei de viață să-i recunosc zvâcnirea.

 

Că-n vorbe e nectarul, și-n fapte e iubirea,

Că imnul ce-l ascult e scris chiar de-al meu gând

Că-n mine-i Dumnezeu când recunosc Dumnezeirea,

Că rugă mi-este ruga, cu ochi spre cer, plângând...