„Lucian Blaga e mut ca o lebădă.
În patria sa
zăpada făpturii ține loc de cuvânt.
Sufletul lui e în căutare,
în mută, seculară căutare,
de totdeauna,
și până la cele din urmă hotare.
El caută apa din care bea curcubeul.
El caută apa
din care curcubeul
își bea frumusețea și neființa.” (Lucian Blaga, „Autoportret”)
Lucian Blaga, prin cercetările și studiile sale, se centrează înspre descoperirea identității noastre ca oameni în acest cosmos în care ne învârtim, precum și ca națiune și credință religioasă. În acest scop, s-a preocupat de folclorul românesc în care se regăsesc adevăratele origini, substanța autentică și sănătoasă a duhului românesc. A pătruns în adâncul sufletului, și anume, în ceea ce este numit inconștient, care este „o realitate psiho-spirituală, o petmanență a spiritului nostru.”
Lumea este, după părerea poetului filozof, un ocean de mistere, iar misterul este „necunoscutul” pe care, deși nu îl poate atinge, îl cultivă. Concepția sa este că dacă încercăm să sondăm prea mult misterul, să deschidem o problemă, se va naște un nou mister.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Plase anti polen si praf? https://vitamag.ro/
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
.................................................................
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”
Dacă „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” ne descoperă un Blaga sensibil, fragil, dar totuși cu esența tainei realității, în „Trilogia cunoașterii” ne înfățișează un alt Blaga, mai rigid, un profesor exigent, dar excelent, precum și cele două concepte care depind una de lata, chiar dacă par separate una de alta: lumea văzută și nevăzută, sau lumea învăluită de mister.
S-ar putea spune că, prin faptul că orizontul concret al existenţei umane nu oferă satisfacţia pe care o stârneşte arta şi asta-l împinge pe individ în revelarea misterului, opera de artă este alimentată de celălalt orizont şi cu atât reacţiile sunt mai puternice. E o regăsire a sacrului în profan.
Omul aspiră la o altă condiţie, aspiră la eternitate, de ce nu? Iar prin creaţie, acestui dor de viaţă i se răspunde. Arta asigură actualizarea individului, permanetizează „geneza omului”.
Referitor la inconştient, iniţial autorul a trăit descoperirea acestuia cu o frenezie extraordinară, de neofit. Lucian Blaga îi scrie viitoarei sale mirese, Cornelia Brediceanu: „Inconştientul este principiul activ pozitiv, creator, din noi. Este un demon care afirmă, un demon care făureşte. Lucrează mai mult pe bază de instinct decât cu logică”.
Creaţia lui Blaga este o sondare a spiritului, este o incursiune în ampla temă a dorului, iar o astfel de creaţie poate izvorî numai dintr-un vulcan de patimi, dintr-o eliberare din limitele raţiunii: „Voim să existe – incognoscibilul- tărâmul de dincolo, în care ne oglindim dorurile şi vrerile...”
prof. Mirela Rus