E început de toamnă, început de septembrie și debutează un nou an școlar. Este motivul pentru care, în centrul meditației mele, voi așeza copilul și dascălul. În momentul în care o persoană alege această meserie, când știe că este făcut pentru asta, înseamnă că s-a îndrăgostit pe veci de copii! Dacă ești sau nu un dascăl bun, dacă asta ți-e cu adevărat menirea, nu îți va spune sala profesorală, nici notele din catalog, nici rezultatele la concursuri școlare, nici aprecierile sau deprecierile colegilor sau ale părinților, nici bârfele și zvonurile uneori răutăcioase din mass media. Copilul este cel care îți va defini personalitatea, atât din punct de vedere profesional, cât și uman, prin sinceritatea cu care îți va spune „te iubesc” sau un „mulțumesc” rostit din toată inima, chiar dacă pare uneori că nu te ascultă, nu te ia în serios. Profesorul adevărat, bun în sensul de a avea calitatea de OM și DASCĂL, îi va face pe elevi să conteze. Se va jertfi, se va dărui necondiționat.
Calitatea unui profesor, împlinirea lui se reflectă în felul în care elevul său strălucește. Copiii sunt un dar divin, ei vin pe lume pentru a ne împlini ca oameni, pentu a ne oferi dragostea lor și a ne dovedi că miracolele există. Datoria noastră este de a-i învăța să devină adulți responsabili, pentru a se dezvolta și a evolua într-un mod armonios și pentru a face din această lume un loc mai bun. Au fost dăruiți prin Grația Divină pentru a face ca visurile noastre să se împlinească, au o misiune unică, specială. Pentru aceasta, rolul părintelui și apoi al dascălului împreună cu părintele, este acela de a le oferi aripi și de a-i învăța să zboare înspre cele mai înalte cumi ale bunătății, ale toleranței, ale frumuseții lăuntrice. Amintindu-ne neîncetat că ei, copiii, sunt oglinda noastră, noi, dascălii, trebuie să alegem cu grijă modelul pe care trebuie să-l ducem mai departe în lume.
Încă de mic, în sufletul unui copil pot fi ascunse puteri și trăiri neștiute și acestea pot fi trezite. Nu trebuie să privim la un copil și la sufletul lui ca la un ecran în care se reflectă doar influențele din exterior. Încercarea de a învinge dificultățile face parte din devenirea sa. Lumea lăuntrică a copilului este strâns legată de cea a familiei. Însă dezvoltarea sprituală, intelectuală, sufletească nu depind în întregime de condițiile sale de trai sau de cele în care este educat.
Școala e o corabie unde ne aflăm cu toții, unii la cârmă, alții pe punte, alții privind sau înfruntând valurile. Atât cei care sunt la început, cât și cei mai experimentați, ne avântăm prin furtuna vieții. Pornim și mergem mai departe cu speranța, cu toată forța, cu optimism, dar și cu steagul țării la catarg. E vital pentru un neam să aibă școală, școala să meargă mai departe, iar noi să știm sau să învățăm cum să mergem mai departe.
Școala este bucurie, astfel că trebuie să le arătăm copiilor noștri că au motive s-o iubească. Să deschidem ferestre, nu să construim ziduri! Să insuflăm odraslelor noastre bucuria de a trăi orice eveniment din viața lor și să-i facem să descopere în ei acea conștiință a puterii și a convingerii că pot face lucruri minunate. Să facem din fiecare început de toamnă o lecție de zbor pentru cei care trebuie să prindă aripi, un zbor înspre maturitate, înălțat de dragostea, dăruirea față de sufletele firave care vor deveni puternice și tari!
prof. Mirela Rus