Dimineață liniștită în România. Te trezești, îți bei cafeaua, poate faci planuri să ieși la o plimbare prin parc sau să urci la munte. Dar, hop, primești mesajul salvator pe telefon: „RO-ALERT: Atenție, urșii năvălesc din nou pe străzile orașului. Stați în case!” Cum, cine năvălește? Urșii, desigur. Aproape zi de zi, urșii devin noii turiști de oraș, se plimbă pe străzi, își fac de cap prin piețe,și în cazurile mai grave –lasă în urmă tragedii și familii îndurerate.

Ce face Guvernul? Ei bine, Guvernul pare că stă tot în casă. Nu din cauza urșilor, ci din cauza propriilor frici și indecizii. Măsuri concrete? Niciunele! Avem doar avertismente pe telefon, sunete de fluier și sperieturi de moment. Dar ce rezolvăm cu fluierături și țipete? Ursul modern e ca un influencer de pe rețelele sociale: s-a obișnuit cu lumina reflectoarelor și știe foarte bine că nimeni nu-l poate ataca. Dacă mai vedem un urs ascuns prin pădure, probabil că este acolo pentru a-și verifica semnalul de la RO-ALERT.

Și totuși, ce facem noi, oamenii obișnuiți? Ne băgăm în casă, închidem ușile și ne rugăm să nu fim următoarea „ispravă” a vreunui urs flămând și neînfricat. Nu avem (și e foarte bine) organizații teroriste cu scenariile lor apocaliptice, dar avem propria noastră problemă-urșii. Cum s-ar zice, n-avem nevoie de teroriști doar că avem teroristul nostru care ne terorizează în plină zi, iar Guvernul…tace. De fapt, nu chiar. Ne trimite mesaje. Mulțumim, RO-ALERT, că ne ajuți să rămânem în case, captivi, în timp ce urșii s-au obișnuit cu libertatea!

Politica relocărilor nu a mai dat roade. Ursul, ființă inteligentă, s-a adaptat rapid la viața modernă. Iar relocarea pentru el înseamnă doar o vacanță în altă zonă, unde va descoperi alți oameni panicați și alte surse de hrană. Dacă tot suntem la capitolul relocări, n-ar fi mai simplu să mutăm noi urșii direct în grădina celor care îi plâng atât de mult? Și ca bonus, poate în curțile guvernanților. Măcar atunci, politicienii și activiștii care nu știu decât să ne țină discursuri despre protecția animalelor ar înțelege, la propriu, ce înseamnă să te întâlnești cu un urs față în față. Că poate așa, când ursul bate la poartă, ar mai băga și ei un mesaj de RO-ALERT:„Atenție, ne atacă și pe noi!”

Desigur, nimeni nu contestă faptul că ursul este un animal frumos, un simbol al sălbăticiei și al naturii. În România, ursul a devenit un simbol al indiferenței guvernamentale. Cum spuneam, ursul s-a obișnuit cu luminile, cu oamenii și pare să știe că are imunitate. E ca și cum i-am fi acordat o viză permanentă pe străzile noastre, cu toate drepturile posibile, inclusiv acela de a ne teroriza. Noi? Noi rămânem doar cu RO-ALERT și speranța că ne vom trezi într-o bună zi într-o țară unde viața omului să fie pusă pe primul loc.

Totuși, la fiecare tragedie rămâne aceeași întrebare: de ce guvernanții nu iau măsuri? Oare ce se ascunde în spatele acestui interes prioritar pentru protejarea urșilor în defavoarea oamenilor? Am putea specula multe. Poate că ursul reprezintă vreun simbol secret al politicii românești, sau, cine știe, poate că ursul chiar a semnat vreun pact cu Guvernu. Astfel nu ne explicăm de ce orice măsură concretă e evitată, amânată cu sfințenie, de parcă s-ar teme mai tare de reacția celor care plâng ursul decât de tragediile pe care acesta le lasă în urmă.

În timp ce vânătorii stau cu mâinile legate, asistăm la o avalanșă de urși care se plimbă nestingheriți prin localități. De ce să accepte Guvernul un pic de critică din partea activiștilor de mediu, când poate, pur și simplu să ne țină închiși în case cu mesaje RO-ALERT? Între timp, singura armă „ultramodernă” pe care o avem împotriva urșilor este…telefonul.

Și acum, stăm și ne înttebăm: oare când ne vom trezi ca națiune și vom vota oameni care să aibă grijă de viața cetățeanului? Oare mai există politicieni care să înțeleagă că siguranța oamenilor trebuie să fie pe primul loc? Sau suntem condamnați să ne temem și de politicieni, și de urși?

Până atunci, rămânem captivi în case, cu telefoanele în mână și urechile ciulite la următorul RO-ALERT: „Stați în case, urșii năvălesc din nou”. Până când?...

 

 DOREL COSMA