URIU: TERIFIANT! Și-a înjunghiat mortal fiul

Ieri, în jurul orei 22, polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Uriu, un bărbat și-a înjunghiat fiul.

Polițiștii Secției 5 Poliție Petru-Rareș, împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit de urgență, iar la fața locului au identificat un bărbat de 50 de ani. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare și eforturilor depuse de echipajele medicale, acesta a decedat.

De asemenea, a fost identificat tatăl acestuia, un bărbat de 73 de ani, bănuit de comiterea faptei. După audieri, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Din primele date, cei doi locuiau împreună, iar agresiunea dintre ei ar fi avut loc pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool. La fața locului a fost direcționată o echipă formată din polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic pentru efectuarea de cercetări, în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de omor, raportat la violență în familie.