Și-am venit din nou la tine, Padre, cu pași sfioși, purtând povara vremii, eu, ortodoxul rătăcit prin fum de gânduri, spre altarul tău ca spre un țărm de lumină.Sub privirea ta, caldă ca apusulce îmbrățișează munții,am simțit cum cade greutatea tăcerilor,cum brațele tale se întind ca rădăcinile unui stejarspre vindecare, spre liniște.Ai tămăduit suflete de piatră,ai mângâiat frunțile pline de umbre,și altarul Casei...